1. Date sintetice

Având în vedere faptul că orice cetățean interesat poate accesa şi verifica toate informaţiile necesare, inclusiv cele privind participarea și pozițiile adoptate de fiecare consilier în chestiunile aflate în dezbatere pe agenda comunităţii locale, prezentul raport prezintă sinteza activității depuse în calitatea de consilier local pe parcursul anului 2014.

În cursul anului 2014 am participat la 15 ședințe ale consiliului local din care 8 ordinare și 7 extraordinare. În cadrul acestor ședințe activitatea mea s-a concretizat în:

  • 9 interpelări
  • 2 întrebări
  • 4 amendamente pentru modificarea unor proiecte de hotărâri din care 2 adoptate
  • 49 intervenții în dezbaterea proiectelor de hotărâri aflate în dezbaterea CL
  • 19 Proiecte de Hotărâre inițiate
  • 5 Proiecte de Hotărâre aprobate în Consiliul local.

De la începutul mandatului sunt președinte al Comisiei Juridice și administrație publică locală a Consiliului Local. În cursul anului 2014 Comisia Juridică s-a întâlnit în 25 de ședințe din care:

  • 11 ședințe pentru avizarea proiectelor de zi aflate pe ordinea de zi a ședințelor ordinare ale consiliului local.
  • 9 ședințe pentru avizarea proiectelor de zi aflate pe ordinea de zi a ședințelor extraordinare ale consiliului local
  • 2 ședințe de început de lună
  • 3 ședințe de început de lună desfășurate în comun cu comisia economică.

În cadrul ședințelor comisiei juridice desfășurate pe parcursul anului 2014 au fost dezbătute:

  • 122 de proiecte de hotărâri care au primit aviz favorabil
  • 14 de proiecte de hotărâri care au primit aviz nefavorabil
  • 8 informări
  • 4 rapoarte
  • 22 adrese și cereri
  • 4 plângeri prealabile

La acestea se adaugă proiectele supuse avizării în ședințele comisiilor reunite:

  • 16 de proiecte de hotărâri care au primit aviz favorabil
  • 1 proiect de hotărâre care a primit aviz nefavorabil

Dintre interpelările făcute în înaintea ședințelor ordinare ale consiliului local voi menționa doar intervențiile făcute cu privire la activitatea necorespunzătoare a furnizorului de servicii pentru colectarea deşeurilor în Bistriţa si cea referitoare la modul deplorabil în care firmele executante ale lucrărilor de amenajare a platformelor cu containere semiîngropate au finalizat spaţiile de depozitare a deseurilor menajere, sugerând înființarea unui număr de telefon în cadrul primăriei dedicat acestui subiect, la care toţi cetățenii să poată transmite atât sesizările lor cu privire la problematica deşeurilor cât și eventualele propuneri sau sugestii de îmbunătăţire cu privire la calitatea serviciului.

În ultima ședință ordinară din anul 2014, cea din 17.12.2014 am fost ales cu 20 de voturi preşedinte de şedinţă pentru o perioadă de trei luni. În această calitate am condus ședința ordinară și o ședință extraordinară în 23 decembrie. Preşedintele de şedinţă conduce şedinţele consiliului local şi supune aprobării consilierilor ordinea de zi propusă pentru şedinţa respectivă; supune votului consilierilor proiectele de hotărâri şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor contra şi a abţinerilor; semnează hotărârile adoptate de consiliul local, precum şi procesele-verbale ale sedinţelor pe care le conduce; asigură menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului de desfăşurare a şedinţelor. În calitate de președinte de ședință am reprezentat consiliul local la manifestarile dedicate comemorarii victimelor revoluției din 1989.

În anexa sunt prezentate toate proiectele de hotărâre inițiate în cursul anului 2014 și situația dezbaterii și adoptării acestora.