În cadrul Ședințelor Ordinare publice, pana la data de 31 Decembrie 2021, am formulat si adresat verbal un număr de 11 interpelări în tot atâtea ședințe, prin care, fie am solicitat informații de interes public fie am adresat propuneri pe un număr de 32 de subiecte către executivul Primăriei Municipiului Bistrița. Lista completa a problemelor/subiectelor adresate se poate consulta in tabelul 5.1. de mai jos:
1. Aplicatia City Health - 28.Ian.21
Referitor la modul de gestionare al raportărilor făcute de către cetățenii municipiului Bistrița in aplicatia City Health intrucat aplicația oferă posibilitatea selectării problemelor pe categorii de probleme si analizarea pe tipuri de probleme, s-ar putea face o analiză de tip Pareto care să ne arate care sunt problemele cele mai predominante în municipiul Bistrița și care afectează cel mai mult calitatea vieții bistrițenilor.
Aș vrea să știu dacă executivul folosește acest tip de abordare sau intenționează să aibă o astfel de abordare a datelor extrase din Aplicația City Health Bistrița și aș vrea să știu dacă ni se pot pune aceste date și nouă la dispoziție.
2. Bugetare Participativa - 28.Ian.21
Am solicitat informatii referitoare la exista unui regulament clar cu privire la modul de derulare al acestui proces de bugetare participativă care să stabilească toate detaliile și toate etapele care trebuie să fie parcurse în cadrul acestui proces, cât și bugetul alocat pentru proiectele care urmează a fi alese. In 2019 Organizația municipală USR Bistrița a înaintat deja către Primăria Bistrița și consiliul local de la acea vreme, un proiect de bugetare participativă.
3. Reabilitarea drumul Tarpiului - 25.Feb.21
Am solicitat informatii referitoare la posibilitate de reabilitare a drumului Tarpiului, in conditiile in care este o adevarata provocare sa circuli pe acolo mai ales pentru cei care lucreaza la Leoni cat si pentru restul cetatenilor care circula in zona.
4. Stadiul noului PUG - 25.Feb.21
Am solicitat informatii legate de faza in care se afla si care sunt urmatoarele etape ale noului PUG. Daca exista o planificare in timp si cu responsabili pentru fazele urmatoare.
5. Statii autobuz din Bistrita - 25.Mar.21
Cu privire la adăposturile din statiile de autobuz pe care s-au cheltuit undeva la 4300 de euro pe fiecare dintre aceste 20 de adăposturi am solicitat ca acestea sa fie conectate imediat la sursa electrica iar afisajul electronic sa fie pus in functiune. De asemenea mi-a fost semnalat din partea unor cetateni faptul ca starea acestor adaposturi din statii este una neingrijita cu diferite urme de reclame autocolante rupte pe ele, astfel ca am solicitat ingrijirea lor.
Toate statiile de autobuz au acum afisajul electronic complet functional.
6. Site-ul primariei Bistrita - 25.Mar.21
Am solicitat informatii legate de stadiul de implementare al noului site al Primăriei Bistrița pentru care s-a platit 1 milion de lei prin finantare din fonduri europene.
Noul site al Primariei Bistrita este acum functional.
7. Interventia la drumuri pe timp de noapte - 28.Apr.21
In ceea ce privește intervențiile executate la drumurile din oraș – am propus ca lucrările să fie executate pe timp de noapte sau măcar în afara orelor în care traficul este la un nivel destul de crescut.
Mai multe lucrari au fost executate cu precadere in timpul noptii. Ex: Marcarea trecerilor de pietoni.
8. Stadiul ridicarii masinilor abandonate - 28.Apr.21
In condițiile in care Bistrița duce si acum lipsa de parcări in multe zone din oraș iar pe viitor urmează a fi desființate mai multe locurile de parcarea, am solicitat o informare referitoare la stadiul ridicării masinilor abandonate din oraș.
9. Campanie de promovare si informare referitoare la vaccinare - 28.Apr.21
Am propun ca în completarea campaniei naționale de promovare a vaccinării, să inițiem, în colaborare cu Instituția Prefectului, o campanie locala de comunicare si facilitare a vaccinarii prin care sa incuraam bistrițenii sa se vaccineze și sa ii informăm cat mai corect.
Au fost initiate mai multe activitati de promovare a vaccinarii si de vaccinare propriu-zisa in mai multe puncte din oras.
10. Situatia copacilor taiati din curtea fostei cladiri de taxe si impozite - 28.Apr.21
Au fost doborati 3 arbori care nu aveau nici un fel de problema. Am fost sa verific situatia personal si am solicitat motivele pentru care acești arbori au fost doborâti.
11. Sensurile giratorii problematice - 28.Apr.21
Am adus in discuție situația unor sensuri giratorii problematice care se afla frecvent in reparație. Sensul giratoriu din intersecția Grigore Balan, cu Str. Năsăudului și Granicerilor sau sensul giratoriu de pe calea Moldovei cu Str. Lucian Blaga. Am propus reabilitarea definitiva a acestora cu borduri carosabile si cu zona de protecție in jurul sensului cu borduri încastrate adanc in asfalt.
Sensul diratoriu de la intersecția Grigore Balan, cu Str. Năsăudului și Granicerilor a fost refacut cu borduri adecvate.
12. Sprijin pentru voluntari la actiunile de ecologizare - 28.Apr.21
Legat de acțiunile de ecologizare desfășurate de tinerii voluntarii pe malurile râului Bistrița si nu numai, am solicitat ca primaria sa le ofere sprijin pentru aceste acțiuni atat de necesare, cu materiale necesare ecologizării cum ar fi saci și mănuși Au fost primite unele materiale necesare cum ar fi manusi si saci
13. Registrul spatiilor verzi - 27.Mai.21
Am solicitat actualizarea registrului spatiilor verzi si informatii legate de planul executivului pentru actualizare.
14. Intretinerea spatiilor verzi - 27.Mai.21
Referitor la spatiile verzi din municipiul Bistrita, in baza numeroaselor sesizari din partea cetatenilor cu privire la intretinerea spatiilor verzi am solicitat informatii legate de situatia actuala in detaliu a intretinerii spatiilor verzi si pe cand vor putea bistritenii sa se bucure de spatii verzi bine intretinute.
15. Campanie de dezinsectie si deparazitare - 27.Mai.21
Am solicitat informatii legate de o posibila campanie de dezinsectie si deparazitare pentru combaterea in special a căpușelor care pot fi foarte periculoase pentru sanatatea omului si a animalelor in municipiul Bistrita.
16. Situatia perchezitiilor de zilele trecute in Primaria Bistrita si la domiciliul catorva angajati ai primariei. - 27.Mai.21
Am solicitat masuri imediate in cazul percezitiilor de la Primaria Bistrita, legate de fapte ale unor functionari publici care au condus la situatie mediatizata inclusiv la nivel national, extrem de grav daunatoare pentru imaginea generala a primariei Bistrita ca si institutie care trebuie sa recastige increderea bistritenilor. Mai precis, am solicitat inceperea aplicarii procedurii de cercetare disciplinara in cazul functionarilor din primarie vizati de acest dosar.
17. Status achizitie cladiri ale veciului spital de pe Independentei - 27.Mai.21
Am solicitat informatii legate de stadiul negocierilor referitoare la achizitionarea spitalului de pe independentei.
18. PUZ Granicerilor - 07.Iun.21
Am solicitat informatii legate de unii coeficienti urbanistici in cazul proiectului controversat de aprobare a PUZ Granicerilor. Mai exact care este CUT-ul conform cu UTR-ul din PUZ si care este CUT-ul prevazut prin PUZ-ul care urmeaza sa il aproam.
19. Problema fluidizarii traficului din Bistrita - 29.Iul.21
Am solicitat solutii pentru fluidizarea traficului si am propus unele masuri cum ar fi, impentarea programului Vinerea Verde cu gratuitate la transportul in comun si mutarea trecerilor de pietoni mai departe de intersectii.
20. Situatia reabilitarii termice a blocurilor care au spre exemplu acoperisul construit fara autorizatie. - 29.Iul.21
Am solicitat informatii referitoare la modul de solutionare a cazurilor semnalate de unii locatari de blocuri unde exista unele blocaje la reabilitarea termica a cladirilor din cauza acoperisului fara proiect. Am reamintit promisiunile facute de primarul Ioan Turc referitoare la acoperisurile verzi.
21. Cum recupereaza primaria banii de la cei responsabili pentru concedierea politistilor locali - 30.Sep.21
Am solicitat informatii referitoare la identificarea vinovatilor pentru acest prejudiciu in valoare de 100.000 de lei si de unde isi va recupera primaria Bistrita aceasta suma.
22. Terenul de fotbal din cartierul Subcetate - 30.Sep.21
Am solicitat informatii legate de desfiinţarea terenului de sport din cartierul Subcetate pentru amenajarea căruia primaria a cheltuit peste 65.000 de lei. Am semnalat fatul ca cetatenilor din cartierul subcetate nu mai au un loc unde tinerii si copii puteau face sport in loc sa bata mingea pe la peretii blocurilor asa cum fac in momentul de fata. De asemenea am adus la cunostinta necesitatea unui teren de sport in acest cartier unde traiesc foarte multe familii care au copii si tineri care au nevoi de miscare si de un loc unde sa faca sport.
23. Linie de transport directa din cartierul RAAL - 30.Sep.21
Am semnalat problema cetatenilor din Cartierul RAAL pentru o linie de transport din Cartierul RAAL direct pe Bulevardul Republicii pana la spitalul Judetean sau un autobuz scolar dedicat pentru aceasta ruta care sa mearga din carterul RAAL la toate scolile principale.
24. Asfaltarea strazilor din cartierul RAAL. - 30.Sep.21
Tot legat de cartierul RAAL, am semnalat cerinnta cetatenilor care au dezvoltat acest cartier, au investit inca de la inceput inclusiv pentru drum si retelele de utilitati fonduri priprii. Oamenii de acolo vor sa stie pe cand s-ar putea astepta la asfaltarea strazilor de piatra din acest cartier.
25. Proiect HCL majorarea tarifelor la parcari. - 28.Oct.21
Am semnalat faptul ca majorarea tarifelor pentru parcari nu este oportuna, si faptul ca am considerat ca stailirea tarifelor pe zone este o componenta importanta a strategiei de amenajare a parcarilor si reglementare a traficului.
26. Proiect HcL Achizitie baze sportive, Iproeb si Mecanica - 28.Oct.21
Am solicitat un plan de dezvoltare ulterior achizitiei bazelor sportive Iproeb si Mecanica, care sa estimeze care ar fi sumele care urmeaza a fi investite acolo si din ce surse de finantare se vor face aceste investitii.
27. Inundatii in unele zone din municipiul Bistrita - 28.Oct.21
Am solicitat interventii in zonele din municipiul Bistrita unde cetatenii intampina la fiecare ploaie inundati.
28. Iluminatul public. - 28.Oct.21
Am solicitat informatii legate de modul de solutionare a problemelor frecvente legate de iluminatul public.
29. Colectarea deseurilor - 25.Nov.21
Am semnalat faptul ca montarea camerelor pentru supravegherea zonelor de colectare a deseurilor trebuia precedata de actiunile de imbunatatire a sistemului de colectare a deseurilor. In acest sens am solicitat stadiul implementarii si stemelor /containere de colectare selectiva a deseurilor subterane.
30. Strazile necadastrate - 25.Nov.21
Am solicitat informatii legate de situatia cadastrarii strazilor din Bistrita si care este planul de acțiune, cum putem să accelerăm cadastrarea lor și ce măsuri se iau în aparatul Primăriei pentru a soluționa aceastei probleme.
31. Includere cladiri in lista monumentelor istorice - 21.Dec.21
Comisia de urbanism din care fac si eu parte a venit acum cateva luni cu o propunere de a demara cele necesare pentru includerea cladirii vechii biblioteci in lista monumentelor istorice. Am solicitat informatii legate de stadiul acestei propuneri întrucât am aflat in ultima ședință a Comisiei de Urbanism ca nu au fost inițiate demersurile decât pentru cladirile spitalului de pe Independentei dar nu si pentru cladirea vechii biblioteci.
32. Trotuarele de pe strada Libertății - 21.Dec.21
Pe strada libertatii s-au executat lucrari de interventie la reteaua de gaz din ce stiu, iar in urma lucrarilor trotuarele de pe ambele sensuri de circulatie au ramas de peste o luna de zile intr-o stare care poate pune in pericol pietonii care cricula in aceasta zona. Am solicitat reabilitarea trotuarelor si informatii legate de modul in carese va proceda pe viitor pentru a evita asemenea situatii.